Un primar PSD Gorj susține că PNL “nu se prea omoară” cu campania electorală
Primarul social-democrat al comunei Cătunele, Florinel Țuilă, susține că Partidul Național Liberal „nu se prea omoară” cu campania electorală pentru Crin Antonescu, în județul Gorj.
Florinel Țuilă afirmă că nu prea i-a văzut pe colegii de coaliție nici în teritoriu, nici la nivel național, luptând pentru Crin Antonescu. Primarul PSD al comunei Cătunele crede că liberalii” se bazează pe echipa PSD, dar vor greși foarte mult”.
“Sunt discuții, o parte dintre cetățeni au afinitate pentru Victor Ponta, noi, PSD, trebuie să susținem pe Crin Antonescu, după câte se vede, PNL nu prea se omoară cu campania electorală, Simion vine pe fondul nemulțumirii pensionarilor, chiar dacă li s-au dublat pensiile, oamenii nu țin cont de asta și sunt tot nemulţumiţi, așa că nu este bine cum este acum. PNL, în teritoriu și nici pe plan național, nu se prea bat, pentru că se bazează pe echipa PSD, dar vor greși foarte mult, pentru că la cum vedem sondajele, dacă vor fi reale, nu e prea bine cum e în țară acum, dar probleme sunt la toți cei care candidează. La fel AUR, USR, Ponta a greșit enorm cu aiureala pe care o spune acum. Oricum, nu a fost așa, pentru că nu deschidea el Porțile de Fier, dar oricum, fiecare cum își pregătește terenul așa va avea. Posibil să și piardă ceva procente, pentru că oricum, cine e lucid la minte își dă seama că nu e nimic real. Dacă s-ar fi luat această decizie, se lua de către România împreună cu Serbia, nu a dat el drumul la Porțile de Fier, că nu avea cum. Sunt niște condiții foarte severe acolo, nu dai drumul când vrei, dar dacă a venit o cantitate foarte mare de apă, trebuie să dai drumul, că nu era să distrugi Porțile de Fier”, spune Florinel Țuilă.