News

Doliu la ISU!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București–Ilfov este în doliu după moartea plutonierului adjutant șef Laurențiu Mina, care s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani.

Vestea dispariției sale a îndurerat profund atât familia, cât și colegii din cadrul ISU, care l-au cunoscut ca pe un profesionist dedicat și un om de o rară calitate morală.

Soț și tată exemplar, Laurențiu Mina și-a desfășurat întreaga carieră sub semnul datoriei, al curajului și al responsabilității. A fost un salvator devotat, care a pus întotdeauna siguranța semenilor mai presus de propria viață, fiind un sprijin constant pentru colegii săi și un exemplu de implicare și onoare în uniforma de pompier.

Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un om cald, modest și discret, profund atașat de familie și de misiunea sa profesională. Prin activitatea sa, a lăsat în urmă nu doar intervenții reușite, ci și respectul și aprecierea celor alături de care a lucrat.

Trupul neînsuflețit al plutonierului adjutant șef Laurențiu Mina este depus la Capela Bisericii „Eroilor”, unde toți cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, 13 ianuarie, la cimitirul „Smârda”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button