Ce s-a întâmplat cu bărbatul dispărut din Cărbunești
Bărbatul de 37 de ani a cărei dispariție a fost anunțată miercuri autorităților de către fratele său, s-a prezentat ieri la sediul poliției. Oamenii legii precizează că acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni.
Amintim faptul că, la data de 26 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați de un bărbat de 34 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că, în jurul orei 10:00, fratele său Corici Dragoș Nicolae, de 37 de ani, domiciliat în aceeași localitate, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a revenit.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care, în urma primelor verificări, au stabilit faptul că bărbatul ar fi plecat de la adresa de domiciliu, către municipiul Târgu Jiu și nu a mai revenit, constatând și faptul că acesta nu răspunde la numerele de telefon mobil care-i aparțin.