Cătălin Măruța și-a anunțat recent fanii că este nevoit să se supună unei intervenții medicale, din cauza unor probleme de sănătate. Prezentatorul nu va mai putea găzdui timp de câteva zile show-ul „La Măruța”, așa că Adela Popescu este cea care îi vaține locul.
Cătălin Măruță se confruntă cu o afecțiune medicală, care necesită intervenție chirurgicală, așa că soțul Andrei va lipsi o vreme de pe micile ecrane.
Adela Popescu este cea care va modera începând de joishow-ul La Măruță.
„Știu ce înseamnă să ai zi de zi emisiune live, așa că nu aveam cum să nu-i sar în ajutor colegului Măruță, mai ales că noi am mai trecut prin momente dificile, în anii trecuți, când ne-am susținut la emisiuni. Sănătatea este pe primul lor, așa că îi transmit lui Cătălin toate gândurile mele bune, să aibă o recuperare ușoară și să nu-și facă griji pentru că voi ține ștafeta ridicată în emisiune. Mă bucur sincer că mă voi reîntâlni cu telespectatorii PRO TV și îi aștept, începând de joi, La Măruță”, a declarat Adela Popescu.
Marți, 10 ianuarie, în timpul emisiunii, Cătălin Măruță i-a anunțat pe telespectatori că nu va mai fi LIVE pentru o perioadă, din cauza unei intervenții pe care o va avea zilele acestea.
„Sunt programat să fac o operație de ligamente încrucișate. Voi lipsi o perioadă de la emisiune. Problema mea este de la niște ligamente încrucișate rupte. De obicei, le rup oamenii care fac sport de performanță. Numai că la mine s-a întâmplat pur și simplu. S-a întâmplat în vacanța de vară, mă jucam cu fiul meu pe plajă. M-a prins piciorul pivotat, neîncordat, m-a lovit un val foarte puternic și mi-a rupt ligamentele încrucișate. Va trebui să mă operez”, a explicat Cătălin Măruță.
Azi, Andra l-a însoțit pe soțul ei la spital, unde prezentatorul va suferi o intervenție complexă pentru ligamente încucișate. Măruța a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru fani, înainte să intre în sala de operație, prin care și-a exprimat recunoștința față de soția lui pentru că îi este alături în astfel de momente. Vedeta PRO TV a împărtășit și un clip din spital, în care Andra nu și-a putut reține lacrimile.