Lider, despre alunecările de teren din cariere: Este exploatare haotică
Alunecările de teren din carierele Complexului Energetic Oltenia au loc din cauză că, de cel puțin 15 ani, se exploatează cărbune fără se facă investiții, potrivit liderului sindical Constantin Mitrescu.

Malurile au început s-o ia la vale în carierele Complexului Energetic Oltenia. Ultimul incident de acest fel a avut loc, recent, la Cariera Tismana. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, afirmă că alunecările de teren din carierele Complexului Energetic Oltenia au loc din cauză că, de cel puțin 15 ani, se exploatează cărbune fără să se facă investiții.
“Faptul că, de cel puțin 15 ani, se exploatează cărbune fără să se facă investiții, fără să se achiziționeze terenuri, pentru că nu au fost bani, pentru că banii i-am dat pe certificate, pe nimeni nu a mai interesat când s-a știut de acest plan de restructurare a dus la aceste alunecări de teren. Atunci, carierele au exploatat, au căutat după cărbune fără să mai țină cont de unghiul de taluz al carierelor. Cam asta este consecința. În momentul în care face o groapă mare cu pereții aproape verticali, la un moment dat, se surpă din cauza ploilor, căldurii, pământul lucrează. Asta este exploatarea haotică fără să se țină cont de parametri tehnici, să se țină cont de unghiurile de taluz din cariere. Asta este o exploatare făcută prost”, a precizat sindicalistul.





