Tragedie: Fostul soț și fosta soție găsiți carbonizați într-o mașină – Un copil de 3 ani a rămas orfan
O familie din Buzău trăiește momente de coșmar după ce Monica, o tânără de 27 de ani, și Valentin, fostul ei soț, au fost găsiți carbonizați într-o mașină incendiată pe un câmp din comuna Breaza.
Totul a început joi dimineață, când Monica a plecat la serviciu, însă nu s-a mai întors acasă. Îngrijorați că nu pot lua legătura cu ea, rudele au alertat poliția, iar în scurt timp au fost demarate căutările. Miezul nopții de joi spre vineri a adus descoperirea șocantă: autoturismul tinerei fusese mistuit de flăcări, iar în interior se aflau două trupuri carbonizate.
Primele informații indică faptul că anchetatorii iau în calcul ipoteza unei crime pasionale. Cei doi fuseseră căsătoriți și aveau împreună un băiețel de trei ani, însă divorțaseră recent. Monica se mutase cu familia ei în satul Năini, iar relația dintre foștii soți era tensionată.
O vecină a victimei a declarat că Valentin ar fi chemat-o sub pretextul că vrea să își vadă copilul. „I-a dat telefon ca să-și ia băiatul. Și atunci ce i-a venit… Erau despărțiți acum recent. A păzit-o, a luat-o cu mașina, s-a dus acasă să-și ia băiatul și pe urmă… s-a întâmplat. Ea cică ar fi fost pe bancheta din spate și el între scaune. Amândoi erau arși”, a povestit femeia.
Polițiștii au mers la domiciliul lui Valentin, însă nu l-au găsit, ceea ce întărește ipoteza că el este a doua victimă. Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs această tragedie și cauzele care au dus la moartea celor doi.