Politică

Târgu-Jiu: Ce face primarul Romanescu, dacă primăria pierde procesul cu fostul club Energia

Primăria Târgu-Jiu ar putea fi obligată de instanța de judecată să plătească banii către persoanele înscrise la masa credală care au lucrat la fostul club Energia, care a intrat în faliment.

Curtea de Apel Craiova a dat o sentință, luna trecută, prin care doi foști acționari de la Clubul Sportiv Energia, societatea Artego și Consiliul Local Târgu-Jiu, au de plătit sute de mii de lei către acesta. Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu ar avea de plătit suma de 685.504 lei, reprezentând debit datorat, actualizat cu indicele de inflație și dobânzi legale, potrivit deciziei magistraților doljeni. “În ultimul timp, plătim oalele sparte din trecut. Și acest proces, la fel ca cel cu Clubul Pandurii, vine dintr-o perioadă de demult. Sunt obligații pe care nu mi le-am asumat eu sau autoritatea pe care o reprezint, ci alții, în anii anteriori venirii mele în funcția de primar. Dacă vom avea o hotărâre definitive, vom plăti acea sumă. Nu avem altă soluție. Nu-mi permit să plătesc penalități. Indiferent de ce spune instanța, luăm în calcul hotărârile judecătorești care nu se comentează, se execută. Dacă hotărârea va rămâne definitivă, vom face plata”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button