Societate

Lider din CE Oltenia: Am demonstrat, încă o dată, că termocentrala nu trebuia pusă pe lista de închidere

Termocentrala Ișalnița a repornit, miercuri, din nou, grupul pe cărbune, intrat, la 1 ianuarie 2024, în rezervă de capacitate.

România a avut, din nou, nevoie, în această perioadă cu ger, de energia pe cărbune produsă de Complexul Energetic Oltenia. Miercuri, a fost repornit și grupul de Termocentrala Ișalnița. Repornirea s-a făcut, însă, cu dificultate. Nicușor Văduva, lider sindical în cadrul colosului energetic, afirmă că s-a demonstrat încă o dată că SE Ișalnița nu trebuia pusă pe lista de închidere.

 “Am demonstrat încă o dată că Termocentrala Ișalnița este o termocentrală care nu trebuia pusă pe lista de închidere, când s-a făcut acest program de închidere. Termocentrala Ișalnița a demonstrat, cu atâtea lipsuri de când a fost trecută în programul de rezervă, că poate să aducă plus valoare și uitați că, acum, după vreo 3-4 zile de ger sub minus 10 grade, în care instalațiile au fost oprite și nu a fost pic de căldură, să le putem ține cât de cât dezmorțite, am reușit cu greu, cu efortul colegilor, să repornim acest grup și, astăzi, aduce în piața energetică câteva sute de megawați. Din păcate, încă o dată fac o solicitare publică către conducerea CEO, către consiliul de supraveghere, de administrare, către Ministerul Energiei să ne spună și nouă ce au de gând cu această termocentrală, de la 1 ianuarie 2026, pentru că vedem că acest plan tot se amână, declararea termenelor se tot întârzie, sunt probleme cu documente”, spune sindicalistul.

Se închide definitiv la 1 ianuarie 2026?

Nicușor Văduva le cere guvernanților “să fie bărbați” și să spună ce se va întâmpla cu Termocentrala Ișalnița de la 1 ianuarie 2026. Potrivit planului de restructurare a CE Oltenia, unitatea ar trebui închisă definitiv. Liderul sindical de la SE Ișalnița, Gelă Ionescu, i-a trimis scrisoare ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care i-a cerut explicații privind viitorul sucursalei. Nicușor Văduva nu crede în aceste demersuri.

„Țin să aduc aminte că acest sindicat a fost la masa negocierilor, atunci când grupurile de la Termocentrala Ișalnița, grupul 7 și grupul 8, au fost trecute în acest plan pentru închidere cu domnul Virgil Popescu. Părerea mea este că e cam tardivă acțiunea asta a lor de scrisorele. Trebuia să se opună în momentul în care acest plan de închidere a fost scris, trebuiau să aibă acțiuni, din păcate, aceste acțiuni au lipsit și acum mi-este teamă să nu fie prea tardive aceste demersuri. Eu am spus de atunci, este un sindicat care nu a avut un minut de protest în fața acestui plan de închidere, atunci, la momentul potrivit, când se putea face ceva, în 2021, când au văzut acest plan și când au văzut că Termocentrala Ișalnița, practic, nu va mai funcționa, singura termocentrală din CEO care, de la 1 ianuarie 2026, este trecută să nu mai producă nimic, atunci trebuia să aibă reacție. Mi-e teamă să nu fie prea târziu și să fie doar niște jocuri de culise, plus că cel care se află în fruntea sindicatului este pensionar, nu știu cât interes va mai avea el să se lupte ca unul care este în producție. Dar eu le doresc succes și sperăm să vină cu un răspuns. Dacă, într-adevăr, decizia este luată ca noi să nu mai funcționăm de la 1 ianuarie 2026, să fie bărbați și să ne spună și nouă, ca să știm și noi ce avem de făcut, pentru că este o situație foarte incertă, este o stare de îngrijorare. Oricare ai fi, nu poți să nu fii îngrijorat, când vezi că pe hârtie, de la 1 ianuarie 2026, tu nu mai ai un loc de muncă”, adăugat liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button