News

Un puști de 19 ani a făcut două accidente și a fugit de la primul. Polițiștii au descoperit ce ascunde


Un tânăr de 19 ani, din Racșa, județul Satu Mare, este cercetat penal după ce ar fi provocat două accidente rutiere în aceeași zi, iar după primul impact ar fi fugit de la locul evenimentului. Când au reușit să-l identifice, polițiștii au descoperit o serie de nereguli grave: tânărul nu avea permis de conducere, iar autoutilitara pe care o conducea nu era înmatriculată.

Totul s-a petrecut marți, 4 august, în jurul orei 17:00. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești-Oaș au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 55 de ani, din Racșa.

Acesta le-a relatat polițiștilor că, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Orașu Nou, a fost acroșat de o autoutilitară. După impact, șoferul acesteia nu ar fi oprit și și-ar fi continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit imediat în căutarea autoutilitarei, iar aceasta a fost identificată în localitatea Prilog. Aici, oamenii legii au constatat că șoferul fusese implicat într-un al doilea accident. Autoutilitara acroșase un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Sălaj.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în cele două accidente.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr de 19 ani, din Racșa. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Surprizele nu s-au oprit aici. Polițiștii au descoperit că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoutilitara pe care o conducea nu figura ca fiind înmatriculată.

În acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button