Motivul IREAL pentru care o femeie a fost bătută de soț la 6 săptămâni după ce s-au căsătorit
O femeie din Huşi, judeţul Vaslui, a depus la Judecătorie o solicitare de ordin de protecţie. Motivul pentru care soţul ei a agresat-o e de-a dreptul halucinant.
Potrivit VremeaNouă, femeia le-a spus judecătorilor că bărbatul a devenit extrem de posesiv şi de agresiv după aproximativ 6 săptămâni de când s-au căsătorit. Motivul care a determinat-o să ceară ordin de protecţie a fost acela că o cunoştinţă a strigat-o pe numele mic. Atunci, soţul ei şi-a ieşit din minţi şi a început s-o lovească.
De furia bărbatului nu au scăpat nici cei doi copii ai femeii din prima căsnicie. Micuţii au 9, respectiv 11 ani. După acest incident, bărbatul nu o mai lăsa să meargă nici măcar la magazinul care se afla în apropierea casei, decât dacă era însoţită de unul dintre copii.
În cele din urmă, femeia a fugit de acasă şi a cerut ajutorul autorităţilor. Judecătoria Huşi a admis cererea femeii şi a emis ordin de protecţie pe 6 luni. Cazul nu este unul singular, judecătorii din Huşi precizând că au fost emise peste 20 de ordine de protecţie doar de la începutul anului şi până în prezent.