Societate

Motrul va avea PUG nou. ”A fost o muncă colosală”

Municipiul Motru va avea, în sfârșit, un nou Plan Urbanistic General, care va rezolva problemele urbanistice din localitate.

FOTO: Ionut Daescu

PUG-ul reactualizat va ajuta și investițiile viitoare. Primarul Cosmin Morega afirmă că realizarea Planului Urbanistic General a fost ”o muncă colosală”. Primul PUG al municipiului Motru a fost făcut în urmă cu aproximativ 15 ani.

„Ne apropiem de două investiții majore spre finalizare, noul ambulatoriu și dotările acestuia, ne apropiem de finalizarea proiectului cu PUG în care avem inclusiv 10 stații de încărcare montate pe raza municipiului Motru. A fost o muncă colosală, PUG-ul n-a fost realizat de 10 de ani de zile, cred că 15 ani de zile s-a mers pe prelungire. Am căutat să îndreptăm acele zone care au fost cu probleme, fie că au fost zone industriale și a trebuit să le scoatem, fie că n-a fost zonă rezidențială și a trebuit să le introducem. Am dorit să avem cât mai mult intravilan și zonă mixtă tocmai pentru a veni cu un sprijin în favoarea celor care doresc să investească, să-și facă o afacere, chiar de familie, gen nu știu, spălătorie, service auto, vulcanizare, să le dăm posibilitatea oamenilor ca pe marginea drumului național și în alte zone unde era interzis sau nu permitea acest lucru, acum să permită să facă astfel de activități. Și asta n-a fost atât de simplu, având în vedere că au fost multe, multe încurcături și sunt, multe avize de luat și de obținut, dar am speranța că vom finaliza și aceste obiective. Se lucrează mai intens la noua creșă și sper s-o terminăm cât mai repede. Avem, cred că ieri s-a deschis licitația pentru extinderea rețelei de gaz și din ce-am înțeles la colegi, un interes destul de mare din partea firmelor, peste 10 firme care se înscriseseră la licitație. Asta arată că seriozitatea noastră față de partenerii cu care am lucrat i-a făcut să și vină să participe la licitație”, a precizat edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button