News

Tragedie! 3 copii au decedat într-un accident cumplit! FOTO


O tragedie fără margini a lovit o familie de români din Spania. Trei copii mici – de opt luni, doi ani și patru ani – și-au pierdut viața într-un accident rutier produs duminică după-amiază în provincia Cuenca, în regiunea Castilia-La Mancha. Părinții acestora, Naomi (26 de ani) și Bogdan (29 de ani), au fost grav răniți și sunt internați în spital.

Accidentul s-a petrecut în timp ce familia se întorcea dintr-o vizită la bunica copiilor. Autoturismul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu o altă mașină care efectua o depășire. În celălalt vehicul, două persoane au murit pe loc, iar alte două au fost grav rănite.

Părinții copiilor sunt conștienți și primesc sprijin psihologic din partea Crucii Roșii. Tatăl urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.

Comunitatea din Villanueva de la Jara, localitatea unde locuia familia română, este în stare de șoc. Primăria a decretat trei zile de doliu oficial și a suspendat toate evenimentele programate în cadrul festivalului local. Primarul a anunțat că familia primește sprijin administrativ și consiliere psihologică.

Vecinii și cunoscuții vorbesc despre o familie integrată, apreciată în sat.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button