Societate

Acuză guvernul că a făcut “manelisme” de cheltuieli

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, este revoltat că guvernul a făcut “manelisme” de cheltuieli, iar acum impune măsuri de austeritate la companiile de stat.

Dumitru Pîrvulescu se așteaptă ca guvernul să noi măsuri de austeritate și mai dure după alegerile prezidențiale din luna mai. Președintelui Federației Naționale Mine Energie nu i se pare normal ca guvernanții să facă cheltuieli cu nemiluita, iar apoi să impună măsuri de austeritate în companiile de stat. Sindicatele din CE Oltenia pregătesc acțiuni de protest împotriva ordonanței trenuleț.

“E foarte periculos, pentru că dacă mergem pe trendul ăsta de a ne obișnui, când cineva care are putere efemer, la un moment dat, să încalce tot e o chestie foarte periculoasă pentru democrație, că sunt probleme și toți le vedem și le-am văzut și înainte, numai politicienii n-au văzut. Adică, nu poți să spui că nu sunt probleme într-o țară în care în câțiva ani datoria țării respective se triplează, trebuie să fim absurzi, și de asemenea dobânzile pe care le plătim ca și țară sunt din ce în ce mai mari, dar asta trebuia să fie o chestie asumată de guvern, anul trecut, acum 3 ani, și să fi mers pe un trend corect. Adică, nu mi se pare corect să faci niște manelisme de astea de cheltuială, că ai an electoral și după aceea să tai în toată lumea, pentru că, după mine, nu ordonanța trenuleț este chestia cea mai gravă ce se va întâmpla în România. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că nu văd cum România poate să-și reducă deficitul bugetar și să-și plătească cel puțin dobânzile la creditele pe care le-a luat fără să-și ia și alte măsuri. Dar, pe moment, încă suntem în perioada asta de precampanie pentru alte alegeri prezidențiale și vom vedea după ce ne așteaptă”, afirmă liderul FNME.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button