EvenimentNews

Final neașteptat pentru o femeie din Rovinari! Totul s-a petrecut în apropierea unei agenții de pariuri din Târgu Jiu


O femeie în vârstă de 46 de ani, din Rovinari, a fost reținută de polițiștii din Târgu Jiu, fiind acuzată că a încălcat în repetate rânduri măsurile impuse printr-un ordin de protecție. Potrivit anchetatorilor, aceasta s-ar fi apropiat zilnic de locul de muncă al persoanei protejate, deși instanța îi interzisese în mod expres acest lucru.

 “La data de 21 iulie 2026, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind încălcarea ordinului de protecție, polițiștii Biroului de Ordine Publică – Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei femei de 46 de ani, din orașul Rovinari.

Din cercetările a reieșit că femeia ar fi încălcat, în repetate rânduri, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu, în perioada 4-7 iulie 2026, apropiindu-se, în fiecare zi, la o distanță mai mică de 100 de metri de locul de muncă al persoanei protejate, respectiv o agenție de pariuri sportive din municipiul Târgu Jiu, deși avea interdicția de a face acest lucru.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În urma administrării probatoriului, față de femeie a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button