Societate

Cât se va prelungi viața CE Oltenia. Ce spune un fost șef al companiei

Directorul Medserv Min, Gabriel Giorgi, fost supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, este convins că activitatea CEO nu se va opri la sfârșitul acestui an.


Gabriel Giorgi susține că viața termocentralelor din cadrul Complexului E
nergetic Oltenia se va prelungi cel puțin până la finalul anului 2029. Directorul Medserv Min este convins că actualul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, face demersurile necesare, la Comisia Europeană, pentru decalarea termenelor din planul de restructurarea a companiei energetice de la Târgu-Jiu.

Nu o să se întâmple nimic rău cu CEO la sfârșitul acestui an. Sunt la sută, sunt la sută activitatea CEO se va prelungi cel puțin până la sfârșitul anului 2029.Eu știu că actualul ministru, Bogdan Ivan a făcut demersurile necesare la Comisia Europeană. Acum, nu o să iasă public să spună tot ce s-a întâmplat acolo. Credeți-mă că Complexul Energetic Oltenia nu își va închide porțile la sfârșit acestui an. Poate că ministrul ar trebui să fie un pic mai aplicat și să lase reducerile de salarii sau ce a mai zis pe acolo, dar în același timp a și făcut demersurile neceare astfel încât CEO să-și poată continua activitatea. O nouă taxă pe facturile noastre? Sau cum vei finanța tu rezerva de capacitate? CEO nu are contracte! Nu are contracte pentru anul viitor, pentru energie!Ce demers?! Păi da’ uitați-vă și dumneavoastră: anul trecut a avut semnate contracte și după aceea putea să vândă mult mai scump!, a precizat fostul supraveghetor al CE Oltenia.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button