News

Comoara găsită pe jos de o fetiță de 3 ani

O fetiţă de 3 ani, care vizita alături de familie un sit istoric din Israel, a găsit „o piatră frumoasă” pe jos. Descoperirea s-a dovedit a fi o amuletă scarabeu veche de aproximativ 3800 de ani.

Ziv Nitzan a descoperit scarabeul în martie, în timp ce vizita împreună cu familia situl istoric Tel Azekah, care a fost locuit încă din Epoca Bronzului. În timpul unei plimbări pe o cărare acoperită cu pietriş, Ziv a observat o piatră care i s-a părut interesantă.

„Din miile de pietricele din jurul ei, ea a ridicat-o pe aceasta”, a declarat Omer Nitzan, sora mai mare a lui Ziv, într-o înregistrare video publicată de Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (IAA). „Apoi a curăţat praful de pe piatră şi a văzut că are ceva special”, a adăugat ea, citată de publicația Live Science, preluată de Agerpres.

Omer i-a chemat pe părinţi pentru a se uita la „piatra frumoasă” iar aceştia au anunţat imediat Autoritatea pentru Antichităţi.

Arheologii au determinat că este vorba despre o amuletă scarabeu de origine canaanită, datând de la jumătatea Epocii Bronzului. Conform textelor antice, regatul Canaan includea părţi din Israelul modern, teritoriile palestiniene, Liban, Siria şi Iordania.

„Scarabeii erau folosiţi în această perioadă ca sigilii şi amulete. Au fost găsiţi în morminte, în clădiri publice şi în locuinţe private. Uneori poartă simboluri şi mesaje care reflectă credinţa religioasă şi statusul deţinătorului”, a declarat Daphna Ben-Tor, expert în amulete antice şi sigilii de la Muzeul Israelului.

Scarabeul găsit de fetiţă va fi expus pentru public alături de alte artefacte din perioadele egiptene şi canaanite în cadrul Campusului Naţional Jay şi Jeanie Schottenstein pentru Arheologia Israelului din Ierusalim.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button