Român găsit carbonizat în Italia

Cadavrul unui român în vârstă de 46 de ani a fost descoperit carbonizat în sudul Italiei, în apropierea barajului Alento, pe teritoriul localității Rutino, provincia Salerno. Bărbatul era stabilit de aproximativ zece ani în zonă, iar primele date ale anchetei indică faptul că acesta și-ar fi pus capăt zilelor, transmite rotarianul.com.
În centrul investigației se află un filmuleț realizat chiar de conaționalul nostru înainte de gestul extrem. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi așezat telefonul în fața sa și ar fi pornit înregistrarea, imaginile fiind ulterior preluate și analizate de autorități.
Trupul neînsuflețit a fost găsit după-amiază, într-o zonă izolată, frecventată ocazional de localnici și agricultori. Alarma a fost dată de un cunoscut al bărbatului, care a observat fum în zonă, s-a apropiat și a descoperit scena dramatică, alertând imediat serviciile de urgență. Din păcate, în ciuda intervenției rapide, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.
Conform informațiilor preliminare, anchetatorii iau în calcul existența unor dificultăți personale și familiale, pe fondul unei gelozii puternice față de soție. Cu toate acestea, autoritățile subliniază că stabilirea exactă a motivelor rămâne condiționată de verificările aflate în desfășurare.
Cazul a fost relatat de publicația italiană Il Mattino.





