
Gorjul se află printre județele din România cu cele mai mari pensii medii, potrivit celor mai recente date puse la dispoziție de Casa Națională de Pensii. Județul nostru ocupă locul al treilea la nivel național, după Hunedoara și Brașov.
Datele arată că pensia medie din Gorj este de 3.312 lei, valoare care plasează județul mult peste zonele din țară în care veniturile pensionarilor sunt cele mai mici.
Pe primul loc se află Hunedoara, cu o pensie medie de 3.494 de lei, în timp ce Brașov ocupă poziția a doua, cu 3.330 de lei. Gorjul completează podiumul, cu cei 3.312 lei.
Clasamentul reflectă, în bună măsură, istoria industrială a acestor județe. În Gorj, o parte importantă a pensionarilor provine din domenii precum mineritul și energia, sectoare în care, de-a lungul anilor, au fost realizate contribuții importante la sistemul public de pensii.
De altfel, și alte județe cu o puternică tradiție industrială se află în partea superioară a clasamentului. Constanța, Galați, Prahova și Argeș au, la rândul lor, pensii medii de peste 3.000 de lei.
La polul opus se află Botoșani, unde pensia medie este de 2.229 de lei. Vrancea și Vaslui se numără, de asemenea, printre județele cu cele mai mici valori.
Capitala reprezintă o situație aparte. În București, pensia medie ajunge la 3.581 de lei, peste nivelul înregistrat în orice județ al țării, iar diferențele dintre sectoare sunt importante. În Sectorul 1, media se apropie de 4.000 de lei, în timp ce în Sectorul 5 este de aproximativ 3.089 de lei.





