Se caută ȘEF la Ordine Publică în Gorj! Cine va prelua frâiele?!
Agitație mare în rândul forțelor de ordine din Gorj! Inspectoratul de Poliție Județean anunță concurs pentru funcția de șef al Serviciului de Ordine Publică, ocupată în prezent cu titlu provizoriu de subcomisarul Constantin Buicu.
Miza e una serioasă: câștigătorul va conduce un serviciu-cheie din Poliție, iar lupta pentru fotoliul de șef se anunță strânsă. Interviul decisiv va avea loc pe 18 iunie, în București, la sediul IGPR, iar până atunci candidații trebuie să treacă și de testarea psihologică.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 23 mai, iar până atunci se așteaptă o avalanșă de înscrieri din partea celor care vizează una dintre cele mai importante funcții din IPJ Gorj.
Subcomisarul Constantin Buicu, aflat în funcție din iunie anul trecut, ar putea rămâne la conducere dacă va decide să intre oficial în cursă și va convinge comisia de evaluare.