Profesor onorat după 22 de ani de cercetări la Peștera Cioarei: Descoperirile ce i-au adus titlul de Cetățean de Onoare în Peștișani
Marian Cârciumaru, un apreciat arheolog a fost declarat Cetățean de Onoare al comunei Peștișani după de vreme de 22 de ani a făcut descoperiri impresionante în peștera Cioarei din satul Boroșteni.
Aici a descoperit cea mai veche așezare musteriană din România și, implicit, a celei mai importante și consistente prezențe a omului de Neanderthal din România.
“Decernarea oficială a titlului de ”Cetățean de Onoare al comunei Peștișani” a domnului prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, va avea loc vineri 4 octombrie într-un cadru festiv.
Așadar, vineri la ora 11.00, la Sala de Festivități din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Peștișani (vizavi de Primăria Peștișani), invităm localnicii care au participat la cercetările efectuate de prof. Marin Cârciumaru și echipele sale de studenți la Peștera Cioarei din satul Boroșteni, comuna Peștișani să-i fie alături domnului profesor la acest moment emoționant.
Tot atunci va fi prezentată și cartea scrisă de acesta și intitulată
THE MIDDLE AND UPPER PALAEOLITHIC FROM THE CIOAREI CAVE – BOROŞTENI (ROMANIA)”, se arată pe pagina Primăriei Peștișani.
“După 22 de ani de cercetări în peștera Cioarei-Boroșteni, com. Peștișani, jud. Gorj, iată că a văzut lumina tiparului o monografie în limba engleză pentru cea mai veche așezare musteriană din România și, implicit, a celei mai importante și consistente prezențe a omului de Neanderthal din România: Marin Cârciumaru, Emilia-Elena Colan – THE MIDDLE AND UPPER PALAEOLITHIC FROM THE CIOAREI CAVE – BOROŞTENI (ROMANIA). Mulțumim Muzeului județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” care a finanțat apariția acestei lucrări și Editurii Cetatea de Scaun pentru calitatea publicației”, a transmis arheologul la scurt timp după tipărirea cărții sale.