News

Tânăr de 31 de ani găsit spânzurat într-o pădure!


Ionuț, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Găești, a fost găsit fără viață într-o zonă împădurită din localitatea Arsuri, județul Dâmbovița. Descoperirea a fost făcută după ce autoritățile au fost alertate de semnalele transmise de dispozitivul de monitorizare electronică pe care acesta îl purta.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul se afla sub control judiciar, măsură dispusă în urma unui conflict anterior cu iubita sa. Brățara electronică ar fi indicat o situație neobișnuită, fapt care i-a determinat pe oamenii legii să se autosesizeze și să intervină de urgență pentru verificări.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță, însă, din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind constatat decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Din primele cercetări, nu există indicii care să sugereze implicarea altor persoane în moartea bărbatului, însă ancheta este în plină desfășurare.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia, care va stabili cauza exactă a decesului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button