Societate

Crede că Burlan ar fi trebuit să revină pe postul de manager al CE Oltenia

Un fost lider sindical crede că Daniel Burlan ar fi trebuit “să-și vadă de treaba lui cu politica”.

În opinia lui Nicu Bunoaica, actualul secretar general interimar al PNL Gorj, Daniel Burlan, trebuia pus la conducerea Complexului Energetic Oltenia, pentru că „este un profesionist de nota 10”. Fostul sindicalist consideră că este bună schimbarea conducerii PNL Gorj, dacă nu va merge pe directivele președintelui formațiunii la nivel național, Ilie Bolojan, deși este sceptic că se va întâmpla acest lucru.

“Este o schimbare foarte bună, cred. Totuși, trebuie să nu se meargă pe directivele lui Ilie Bolojan, deoarece nu s-a făcut nimic. Cred că acest prim-ministru își pune oamenii lui și pe aici, pe la Gorj. Nu e de bun augur această schimbare. Trebuie să vină cineva care să facă politică liberală, nicidecum o politică comunistă, cum a făcut Bolojan, acesta și el este Mesia, este nu știu cine, PNL-ul e, ce? Un partid care, în sondaje, va fi poate nici la pragul de intrare în guvern, dacă vor fi alegeri anticipate. Și eu sunt sigur că vor fi alegeri anticipate. Trebuie și Nicușor Dan dat jos, pentru că este un om care habar nu are pe ce lume trăiește, a dus țara unde a dus-o, cu niște miniștri, vai de mama lor, oameni numai pentru ei, individualiști și vânzători de țară.(…) Domnul Burlan este un om foarte bun, dar trebuia să fie președinte. Eu așa îl vedeam, poate dânsul, dar eu nu cred. Trebuie să meargă pe politica lui Ilie Sârbu, toată lumea cred. Altfel, vor fi excluși. Aduceți-vă aminte ce se întâmplă în țară. Cineva care spune că nu-i bine, este exclus. Și-a făcut statutul în așa fel încât cu oamenii lui, pentru că și-a ales în funcții oameni de bază, oameni de încredere, oameni trădători, vor vota și-i vor da afară. Domnul Daniel Burlan era bun să-și vadă de treaba lui cu politica și să fie managerul companiei, dar să fie independent, adică să nu mai primească directive de la vreun partid, de la niciunul, absolut. Îi dai directiva, ce vrei să faci cu complexul, să-l salvezi, ce să-i faci, dacă nu, asta este. Dar, ca profesionist, este de nota 10. El și cu domnul Manțog, domnul Manțog e pe primul loc, după aia, și Ciurel se pricepe, dar vreau să spun că numai la minerit este foarte bun. În politică, nu știu cât de bun o să fie”, a conchis fostul sindicalist.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button