Societate

Vești proaste pentru mineri. “Li s-au luat și anii și banii”

Deputatul USR Radu Miruță susține că minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu mai pot ieși la pensie mai devreme cu 13 ani, așa cum prevedea Legea nr.197/2021.

Radu Miruță afirmă că angajații Complexului Energetic Oltenia din producție se vor mai putea pensiona mai devreme abia de la 1 septembrie 2027, după ce la 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare noua Lege a pensiilor. Actul normativ nu mai recunoaște perioada 2001-2021 ca fiind lucrată la condiții speciale de muncă. Până la intrarea în vigoare a noii Legii a pensiilor minerii și energeticienii s-au putut pensiona mai devreme cu 13 ani pe Legea nr.197/2021.

“Ce s-a întâmplat după modificarea Legii pensiilor este mai rău decât se anunțase inițial. Am așteptat ziua de astăzi pentru a vedea oficial documentele procesate de Casa de Pensii Gorj, documente care au ieșit pentru prima oară, ieri. Și dacă înainte de Legea 197, adică înainte de 18 mai 2021, angajații CEO aveau niște drepturi limitate, dacă după 2021 Legea 197 le-a recunoscut angajaților toate drepturile atât în ceea ce privește reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani, cât și primirea banilor asociați condițiilor speciale de muncă, noua Legea a pensiilor, cea 360, din 2023, le-a luat oamenilor și anii și banii. Astăzi, angajații CEO au mai puține drepturi decât înainte de Legea 197. Este o nemernicie fără margini. Nu se vor mai putea pensiona angajați ai CEO pe noua lege până la 1 septembrie 2027 și de unde provine asta? Din faptul că perioada 2001-2021 nu le mai este recunoscută nici măcar pentru reducerea vârstei de pensionare. Pe deciziile de pensionare pe care le-am văzut, ieri, nu au mai ținut cont nici de reducerea vârstei de pensionare pentru perioada 2001-2021”, afirmă deputatul Radu Miruță.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button