Unde a fost găsit copilul de 11 ani, dispărut azi noapte
Un minor în vârstă de 11 ani, din Petrila, care plecase voluntar de la domiciliu în seara zilei de 8 mai 2026, a fost găsit în siguranță după o amplă acțiune de căutare desfășurată pe parcursul nopții.
Dispariția copilului a fost semnalată în jurul orei 00:05, prin apel la 112, după ce acesta a plecat de acasă în jurul orei 20:00 și nu a mai revenit. Autoritățile au declanșat imediat operațiuni de căutare, fiind mobilizați peste 100 de polițiști și jandarmi.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Orașului Petrila, Poliției Municipiului Petroșani, Poliției Municipiului Lupeni și Serviciului de Investigații Criminale, fiind utilizat inclusiv un câine de urmă. De asemenea, a fost emis mesaj RO-ALERT pentru sprijinirea căutărilor.
Pe parcursul nopții, forțele de ordine au verificat mai multe zone din Petrila și împrejurimi, desfășurând activități investigative și de căutare în teren.
Minorul a fost găsit în urmă cu puțin timp pe raza orașului Petrila, cu sprijinul unui martor ocular, fără a fi victimizat. Acesta a fost preluat de polițiști și condus la sediul poliției pentru clarificarea împrejurărilor în care a plecat de la domiciliu.
Din primele verificări nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei infracțiuni.
În continuare, urmează ca familia să fie sancționată contravențional pentru nerespectarea obligațiilor de supraveghere, iar cazul va fi înaintat și către autoritatea de protecție a copilului din cadrul Primăriei Petrila.






