Tragedie înainte de 8 MARTIE: două femei au murit după ce au fost lovite de TIR!

Un accident rutier grav s-a produs vineri, 6 martie 2026, pe DN 2B, pe tronsonul Brăila – Viziru, în apropierea localității Lanurile. În urma impactului dintre un TIR și un autoturism, două femei și-au pierdut viața, iar un bărbat a fost transportat la spital.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, în autoturism se aflau trei persoane care au rămas încarcerate după coliziune. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, ambulanțe și echipaje de descarcerare.
Cele două femei au fost scoase din autoturism în stare de stop cardiorespirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul ambelor victime.
Cea de-a treia persoană implicată în accident, un bărbat, a fost extrasă conștientă din mașină și transportată la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.




