Politică

Revine Romanescu în PNL? Ce spune Iordache

Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, îi recomandă primarului PSD al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, “să facă o cerere”, dacă vrea să revină în Partidul Național Liberal.

Ion Iordache a reacționat după ce, în ultima perioadă, au apărut speculații potrivit cărora primarul social-democrat al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, ar putea reveni în PNL pe fondul unei relații bune pe care ar avea-o cu premierul Ilie Bolojan. Președintele organizației județene a Partidului Național Liberal îi recomandă primarului PSD al Târgu-Jiului “să facă o cerere”, dacă vrea să revină în Partidul Național Liberal. Ion Iordache susține, însă, că Ilie Bolojan nu ar avea o părere așa bună legată de Marcel Romanescu.

Eu, împreună cu alții, îl cunosc foarte bine pe Marcel Romanescu. Caută mereu subiecte, îi place facă valuri, ca zic așa, atunci când vede sunt probleme. Eu cred , important pentru oraș și pentru misiunea pe care o are, este se ocupe de oraș, -l facă frecventabil, creeze condiții pentru ca orașul și oamenii aibă o perspectivă, zi de zi. Aceste jocuri pe care le face el sunt de prost gust și, probabil, de aceea a fost la un pas de a pierde mandatul pe care l-a câștigat. Nu se pune problema de a face astfel de jocuri în partide. Dacă vrea vină la PNL, trebuie facă frumos o cerere de adeziune, de revenire, pentru a fost exclus, să-și cearăscuze tuturor pentru ce a făcut partidului, iarapoi vom face o analiză dacă îl primim. Restul, ce încear spună, sunt doar povești. Ilie Bolojan a ținut -mi spună care este părerea lui despre Marcel Romanescu. Și reproduc: este una dintre cele mai toxice persoane pe care le-a cunoscut în politică. Nu este exclusă o revenire a lui Romanescu în PNL. Dar, repet, trebuie să facă frumos o cerere, și dacă colegii noștri consideră  trebuie primit, îl primim. Altfel, rămână acolo unde este. Se pare nici pesediștii nu-l mai vor. Nu știu cum scape de el. Pentru nu se înțelege cu nimeni și nu poate facă echipă cu nimeni, spune liderul liberal.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button