Societate

Ironii la adresa ministrului Energiei. „Vine Burduja, își face poze și asta ne va încălzi”

Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, lansează câteva ironii la adresa ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care a dat asigurări că sunt suficiente stocuri de cărbune la CE Oltenia.

Complexul Energetic Oltenia a fost pregătit, în ultimii ani, pentru închidere. CEO pune în aplicare pas cu pas planul de restructurare ce presupune închiderea carierelor și termocentralelor pe cărbune până în 2026.

Deși la Termocentrala Rovinari a fost pornit grupul nr.5, după 10 ani în care s-a aflat în proces de modernizare, colosul energetic abia găsește cărbune pentru a putea funcționa de pe o zi pe alta.

“Dacă vor veni câteva săptămâni de ger, vine Burduja și-și face poze cu directorii prin termocentrale și cred că asta ne va încălzi. Fac o glumă și eu. Pozele și declarațiile nu țin nici de cald, nici de foame. O să rămânem cu pozele pe care le face Burduja cu directorii, cu anumiți lideri de sindicat. Și Virgil Popescu tot așa a făcut. Eu am mai spus, dincolo de vorbe și de declarații, dacă aceste vorbe și declarații nu sunt urmate și de fapte, rămânem doar cu vorbele și cu pozele”, afirmă Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button