Societate

Lider din CE Oltenia: Nu vom accepta să fim umiliți

Administrația Complexului Energetic Oltenia ar fi început să lucreze la memorandumul prin care compania să fie exceptată, din nou, de la măsurile de austeritate.

Minerii și energeticienii riscă să piardă din venituri, de la 1 ianuarie 2025, dacă CE Oltenia nu va fi scutită de la măsurile de austeritate. Mai exact, valoarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă ar urma să fie diminuată considerabil.

Potrivit președintelui executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, administrația CE Oltenia ar fi început să lucreze la memorandumul prin care compania să fie exceptată, din nou, de la măsurile de austeritate. Liderul SMEO atrage atenția că angajații CEO nu vor accepta să fie umiliți.

“Am înțeles că deja compania a lucrat și lucrează la acest document. Va fi și pe ordinea de zi a discuțiilor pe care noi le vom avea, sper, cu președintele PSD, actualul premier în funcție, domnul Marcel Ciolacu, pentru că cred că vom avea această întâlnire cu dumnealui, din discuțiile pe care le avem. Va fi pe ordinea de zi și acest aspect, pentru că nu vom fi niciodată de acord ca din veniturile pe care le avem, și așa, poate, sunt mici la actualele prețuri care sunt, astăzi, în România, nu vom accepta să fim umiliți ca minerii și energeticienii să mai piardă din venituri prin această lege nenorocită, prin micșorarea valorii tichetului de masă și a voucherelor de vacanță, pentru că colegii mei își desfășoară activitatea în condiții grele. Trebuie inclusiv ca alimentația de protecție, sănătatea să fie tratate cu acele vouchere de vacanță. Vom face tot ce depinde de noi ca aceste lucruri să rămână așa cum sunt astăzi”, spune Jan Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button