A revenit pe postul de director al Direcției de Patrimoniu
Marian Rotaru, fostul primar al comunei Lelești, a revenit, luni, pe postul de director al Direcției de Patrimoniu din subordinea Primăriei Târgu-Jiu.
Marian Rotaru va conduce Direcția de Patrimoniu din subordinea Primăriei Târgu-Jiu pentru o perioadă de doar 30 de zile. Totul, după ce instanța de judecată a decis că a fost dat afară fără să-i fie acordată perioada de preaviz în anul 2019. Fostul primar ar fi trebuit să revină în funcția de director în decembrie 2022. Marian Rotaru a fost, însă, în concedii medicale până acum, pentru că s-a confruntat cu probleme de sănătate. “Presupun că-și face datoria ca director. A venit exact pe postul de pe care dumnealui a plecat în 2019, s-a întors pe acel post. Începând de luni, s-a întors la serviciu. Decizia mea este data, cred că undeva în luna decembrie 2022. De atunci, dumnealui, înțeleg că a avut ceva probleme de sănătate și asta este, când e vorba de sănătate, nu vreau să le comentez. În decembrie 2022, trebuia să se întoarcă în activitate pe poziția aceasta. De luni, ne-a adus la cunoștință că se va întoarce la serviciu. Din ceea ce știu eu, conform hotărârii judecătorești și conform celor discutate cu aparatul de specialitate Juridic și Resurse Umane din cadrul primăriei municipiului Târgu-Jiu, doar pentru 30 de zile. E un preaviz pe care instanța ne-a transmis, prin hotărârea pronunțată, că nu l-am acordat la momentul în care l-am destituit din funcția publică. Eu o să fac doar o precizare pe care oamenii care lucrează în funcțiile publice pot să o aprecieze într-un anumit fel. Hotărârea mea și raportul meu de evaluare din 2019 a fost confirmat de toate instanțele de judecată, iar legea spune foarte clar că un funcționar public care a fost evaluat cu un calificativ Nesatisfăcător, așa cum a fost evaluat domnul director Rotaru, nu mai poate reveni pe o funcție publică. Doar dacă instanțele de judecată spun altceva. Dacă cumva instanțele vor spune altceva în termenul de 30 de zile sau dacă se va întâmpla ceva deosebit, însă, astăzi, așa cum este pronunțată hotărârea judecătorească, contractul dumnealui, după 30 de zile se încheie”, spune primarul Marcel Romanescu.