Primele efecte ale măsurilor de austeritate din educație se văd deja în Gorj, iar semnalul este unul alarmant: 53 de cadre didactice vor intra în restrângere de activitate începând cu anul școlar 2026–2027.
Lista profesorilor și a catedrelor afectate a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, iar până pe 4 martie dascălii vizați au avut termen să depună cereri și documente pentru completarea normei didactice, conform metodologiei de mobilitate din sistemul de învățământ.
Restrângerea de activitate apare atunci când o școală nu mai poate asigura integral norma didactică a unui profesor.
În astfel de situații, cadrele didactice sunt obligate să își completeze orele în alte unități de învățământ sau, în unele cazuri, riscă să rămână fără post.
Surse din sistem spun însă că există situații în care profesorii ar putea să nu mai găsească suficiente ore nici măcar pentru completare.
Reducerea planurilor de școlarizare și comasarea claselor au dus la diminuarea numărului de ore la mai multe discipline.
Sunt vizate unități de învățământ din Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Tismana, Bumbești-Jiu și Țicleni, dar și din numeroase localități rurale, precum Bolboși, Bustuchin, Crușeț, Stoina, Negomir, Telești, Aninoasa, Țânțăreni, Runcu, Jupânești, Prigoria, Dănciulești, Bărbătești, Hurezani, Văgiulești, Turcinești, Arcani sau Samarinești.
Cele mai multe posturi restrânse sunt de educatoare și învățătoare, însă lista include și profesori de matematică, limba română, limba engleză, limba franceză, educație fizică, religie, istorie, geografie, mecanică sau tehnologia informației.
În spatele acestor cifre se află un cumul de factori: creșterea normei didactice, scăderea numărului de elevi, comasarea claselor, nerealizarea planurilor de școlarizare și reorganizări impuse de presiunile bugetare.
Situația vine în contextul modificărilor legislative promovate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care aduc prima creștere a normei didactice din 1995 până în prezent.
Noile reguli prevăd creșterea normei pentru profesorii de gimnaziu și liceu de la 18 la 20 de ore pe săptămână, iar pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori chiar până la 26 de ore.






