Sute de apeluri la Ambulanța Gorj, în zilele de Paște: 6 accidente și 5 persoane DECEDATE!
Numărul intervențiilor angajaților Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a fost mai mare, în acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Gorjenii nu au fost cumpătați în perioada sărbătorilor de Paște. Cele mai multe apeluri primite la 112 au semnalat stări de rău din cauza alcoolului sau mâncării consumate în exces. Nu au lipsit nici accidentele rutiere soldate cu victime, iar echipajele de salvare solicitate în cazuri casnice au descoperit și 5 persoane decedate. Managerul Ambulanței Gorj, Tiberiu Tătaru, spune că zeci de intervenții, zilnic, au fost pentru transportul pacienților între spitale.
“Din păcate, a fost un număr mai mare de solicitări decât în aceeași perioadă a anilor trecuți. Am avut o medie de 90 de solicitări pe zi, cu alte cuvinte, un total de 362 de solicitări în zilele de Paște. Și, ca de obicei, marea majoritate au fost cauzate de consumul de alcool și de afecțiunile digestive. Aici, am avut 43 de intervenții din cauza consumului exagerat de alcool și 31 de afecțiuni digestive datorate faptului că nu a fost moderație la reintroducerea alimentelor de origine animală după perioada de post. Am avut și multe accidente rutiere, am avut șase accidente rutiere, am avut alte traumatisme, au fost 13. Din păcate am găsit și cinci decese. Am avut afecțiuni respiratorii, 44, și ne-a solicitat foarte mult Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu cu 81 de consulturi interspitalicești, ceea ce înseamnă că Serviciul Județean de Ambulanță Gorj în perioada pascală a avut o activitate intensă și am reușit să intervenim cu brio la toate solicitările pe care le-am avut”, a precizat Tiberiu Tătatu.




