News

Doliu în Forțele Aeriene! A murit un plutonier adjutant!


Durere în rândul militarilor după trecerea în neființă a plutonierului adjutant principal (r.) Pavel Gheorghe. Reprezentanții Statului Major al Forțelor Aeriene au transmis un mesaj de profundă compasiune familiei îndoliate și au adus un ultim omagiu celui care și-a dedicat o mare parte din viață instituției militare.

Pavel Gheorghe a fost descris de camarazi drept un profesionist riguros și un om deosebit, apreciat atât în perioada în care a activat în sistemul militar, cât și după trecerea sa în rezervă.

După încheierea carierei militare, acesta a continuat să fie aproape de comunitatea militară, ocupând funcția de administrator al Cabanei „Oltul” din Poiana Brașov și al Căminului de Garnizoană „Bartolomeu” din Brașov.

Prin activitatea sa, Pavel Gheorghe a reprezentat un sprijin pentru numeroase generații de cadre militare și s-a remarcat prin seriozitate, responsabilitate și devotament.

Vestea dispariției sale a adus tristețe în rândul celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.

„Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele de suferință și transmitem sincere condoleanțe”, au transmis reprezentanții Statului Major al Forțelor Aeriene.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button