Ce planuri are gorjeanul Radu Bârdăcel după ce a învins cel mai vechi primar din România
Candidatul AUR, Radu Bârdăcel, l-a învins pe cel mai vechi primar din Gorj, la o diferență de numai două voturi, la alegerile locale. Emil Cătănoiu, edilul de la Căpreni, se afla de 34 de ani în fruntea localității.
Primarul social-democrat al comunei Căpreni a contestat rezultatul alegerilor din 9 iunie. Biroul Electoral Județean a respins, însă, sesizarea lui Emil Cătănoiu. Candidatul AUR, Radu Bârdăcel, l-a învins pe cel mai vechi primar din Gorj, la o diferență de numai două voturi va prelua mandatul în toamnă.
Noul primar nu va avea, însă, majoritate în consiliul local.
“Din câte știu, s-a respins contestația și a rămas același rezultat din seara votului. Am reușit să scoatem 5 consilieri, din păcate, nu avem majoritate, un minus pentru mine. Nu știu care este strategia domnului Cătănoiu, până în momentul de față, nu am reușit să ne vedem față în față și nu am idee dacă va rămâne în consiliul local, nici nu cred că e cazul să-l întreb, asta rămâne la decizia dumnealui. Din punctul meu de vedere, orice candidat ține de culoarea lui politică doar în perioada luptei, iar după, cel mai bine ar fi să nu se mai țină cont de culoarea politică și să se concentreze asupra nevoilor cetățenilor”, a precizat Radu Bârdăcel.
Ce planuri are pentru comuna Căpreni.
Radu Bârdăcel și-a stabilit prioritățile pentru comuna Căpreni. După ce va prelua mandatul de primar, vrea să rezolve problema apei care, vara, este furnizată la program. În plus, rețeaua de canalizare nu este funcțională.
“Avem câteva probleme legate de serviciile publice, aspecte care sunt absolut prioritare comunității legate de alimentarea cu apă, canalizare și o să-mi prioritizez și anumite aspecte legate de infrastructură. De asfaltarea unor ulițe importante, de 34 de ani, acei oameni au fost, nu știu dacă e corect spus mințiți, dar au fost duși de pe un mandat pe altul că o să li se rezolve problema. Există alimentare cu apă, doar că în perioada de vară funcționează la program câteva ore pe zi, iar canalizarea încă nu este funcțională. Nu știu foarte multe amănunte, este un proiect finalizat, acum câțiva ani, și, din păcate, nu este funcţional”, a adăugat noul primar.