Doliu în lumea artei și muzicii. Și-a expus operele și la Târgu Jiu!
Lumea culturală din România este în doliu după dispariția lui Valeriu Sepi, artist plastic, scenograf, designer și percuționist, cunoscut publicului larg pentru contribuția sa esențială la identitatea vizuală și sonoră a legendarei formații Phoenix.
Anunțul trecerii sale în neființă a fost făcut de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Născut la 1 noiembrie 1945, la Reșița, Valeriu Sepi și-a început parcursul academic la Politehnica din Reșița, însă pasiunea pentru artă l-a determinat să urmeze cursurile Facultății de Arte Plastice din Timișoara la sfârșitul anilor ’60.
În perioada studenției i-a avut profesori pe Leon Vreme, Péter Jecza și Deliu Petroiu, iar întâlnirea cu Nicolae Covaci avea să îi schimbe definitiv destinul artistic. Colaborarea cu Phoenix l-a transformat într-un nume de referință pentru generații întregi de iubitori ai muzicii și artei.
Deși asociat în special cu trupa Phoenix, Valeriu Sepi s-a considerat în primul rând artist plastic. De-a lungul carierei sale a activat în domenii precum pictura, desenul, sculptura și designul, participând la expoziții organizate atât în România, cât și în numeroase țări din Europa, Asia și America de Sud.
O perioadă importantă a vieții sale a fost petrecută în Singapore, unde a locuit timp îndelungat, fără să își piardă însă legătura cu scena artistică românească.
Prima sa expoziție personală a fost organizată în 1971 la Muzeul de Artă din Timișoara. În deceniile care au urmat, artistul a continuat să expună constant, lucrările sale fiind inspirate de experiențele acumulate pe mai multe continente și abordând teme precum mitologia, memoria, renașterea și identitatea culturală.
În ultimii ani, Valeriu Sepi a revenit frecvent în atenția publicului prin expoziții organizate la Timișoara, Arad și Târgu Jiu, multe dintre acestea evocând și prietenia sa de o viață cu Nicolae Covaci.
Prin dispariția sa, cultura română pierde un artist complex, care a reușit să îmbine artele vizuale cu muzica și să lase în urmă o operă apreciată atât în țară, cât și peste hotare.





