News

Femeie de 30 ani, lovită MORTAL de o basculantă. FOTO

O femeie şi-a pierdut viața, în această dimineață, în capitală, după ce, potrivit martorilor ar fi încercat să traverseze şoseaua neregulamentar! Victima a fost lovită în plin de o basculantă şi în ciuda manevrelor de resuscitare a fost declarată decedată

Tragedia s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 03:35, pe Șoseaua București-Ploiești.

„Din primele date, conducătorul unei autobasculante, în vârstă de 34 de ani, care se deplasa pe Șoseaua București-Ploiești, pe sensul de intrare în București, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 107, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a surprins si accidentat un pieton, care se angajase în traversarea părții carosabile”, a precizat Brigada Rutieră.

Potrivit martorilor, femeia originară din Brazilia, ar fi traversat şoseaua neregulamentar. La fața locului, medicii de la SMURD au resuscitat victima zeci de minute, însă din nefericire medicii au constatat decesul femeii de 30 de ani.

Traficul rutier a fost restricționat pe durata cercetărilor pe Șoseaua București-Ploiești, pe sensul de intrare în București. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele Alcooltest și DrugTest, rezultatele indicate fiind zero, respectiv negativ.

În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier. Polițiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sursa – Breaking News Giurgiu

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button