Lider din CE Oltenia: Se vede cu ochiul liber că va fi închisă această companie
Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoiaca, afirmă că este o minciună grosolană că va fi păstrat întreg personalul la Complexul Energetic Oltenia.
Complexul Energetic Oltenia va trebui să mai rămână, potrivit planului de restructurare, cu 7800 de salariați la sfârșitul anului. Nicu Bunoaica este convins că administrația nu va avea bani să le plătească salariile acestora, pentru că CEO vinde puțină energie și că urmează să fie redus și mai mult numărul de personal. “ Se vede cu ochiul liber că va fi închisă această companie. Vin de la mine de la țară și trec pe lângă termocentrale, pe coș nu iese nimic. Decât pe la Rovinari mai vezi ceva. În rest, nimic, sunt oprite. Vii și spui că vei menține oamenii în Complexul Enegetic Oltenia. Asta înseamnă să minți grosolan. Terawatt-ul înseamnă 1000 de oameni. Ei merg pe un plan de 6,7 TW, dar au peste 11 mii de salariați. Trebuie asigurate salariile la acești oameni, plătiți terții, transportul cu autobuzul, celelalte prestări de servicii, pentru că pe lângă această companie sunt alți sateliți. Acum, ne punem întrebarea cum au fost închise grupuri, de ce nu dau drumul la grupul nr.5 în care s-au băgat miliarde de lei vechi în modernizare. La noi este un lucru normal, pentru că s-au mai făcut și în minerit investiții. Sunt bani prevăzuți pentru investiții. Ai lor, prin firmele intermediare vor lua acei bani, se va face lux, după care se va închide. Așa au făcut și la subteran și cu stațiunea Săcelu. Cine este tras la răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat? Și ei nu au un bănuț să dea la un miner care iese la pensie și care mai trăiește câțiva ani din cauza bolilor acumultate în timpul activității”, spune liderul sindical.