News

Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 25 de ani! A murit electrocutat în timp ce curăța o fântână

O tragedie cutremurătoare a avut loc în seara zilei de 2 mai, în localitatea Pătrăuți, unde un tânăr de doar 25 de ani și-a pierdut viața în circumstanțe dramatice, în timp ce încerca să curețe o fântână împreună cu fratele său.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 22:30, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, eforturile au fost în zadar, tânărul fiind declarat decedat aproximativ o oră mai târziu.

Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, victima se afla deasupra tubului fântânii și încerca să coboare un troliu electric prevăzut cu o șufă metalică. În momentul în care a atins șufa, s-a produs un arc electric, iar tânărul a fost electrocutat fatal.

Acesta se afla la locuința fratelui său, unde cei doi începuseră lucrări de curățare a fântânii.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă”, iar ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Moartea tânărului a îndoliat întreaga comunitate din Pătrăuți. Primarul localității, Adrian Isepciuc, a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe:

„Cu profundă durere am aflat vestea trecerii la cele veșnice a tânărului Bogdan Greciuc din comunitatea noastră. Plecarea lui atât de devreme lasă un gol greu de cuprins în cuvinte, în familie și în inimile celor care l-au cunoscut. În astfel de momente, tăcerea doare, iar cuvintele par prea mici.

În numele Primăriei și al întregii comunități, transmit familiei îndoliate întreaga mea compasiune, sprijin și solidaritate. Suntem alături de dumneavoastră cu gândul și rugăciunea, rugând pe Dumnezeu să vă dea putere, mângâiere și pace sufletească pentru a trece prin această încercare. Condoleanțe familiei.”

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button