Furie fără limite! Brățară electronică pentru un gorjean din Turceni acuzat de iubită

Un bărbat de 43 de ani din satul Murgești, orașul Turceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gorjeni, fiind cercetat pentru violență în familie și distrugere. Anchetatorii susțin că acesta și-ar fi agresat concubina în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool și i-ar fi distrus telefonul mobil. În urma intervenției polițiștilor, pe numele său a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar acesta este monitorizat electronic.
“La data de 12 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere, luând măsura reținerii pentru 24 de ore și a introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, față de un bărbat de 43 de ani, din satul Murgești, orașul Turceni.
Din cercetări a reieșit că, în seara de 10 iunie 2026, o femeie de 44 de ani, din orașul Turceni, în timp ce se aflau la domiciliu, ar fi fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool. Totodată, bărbatul i-ar fi distrus telefonul mobil.
În urma sesizării formulate la data de 11 iunie 2026, polițiștii au intervenit la fața locului, iar după evaluarea gravității situației a rezultat existența unui risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.
Prin măsura dispusă, acesta a fost evacuat din locuința comună, obligat să păstreze o distanță minimă față de victimă și să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





