Ce au anunțat polițiștii din Gorj despre adolescenta din Turburea, care fusese dată DISPĂRUTĂ
Polițiștii gorjeni au anunțat, în această dimineață, faptul că minora de 16 ani, a cărei dispariție a fost făcută publică ieri, a fost identificată. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Reamintim faptul că în seara de 11 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, din comuna Turburea, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 17:00, fiica ei, Ion Iasmina, în vârstă de 16 ani, ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.
Din primele cercetări, a reieșit că minora ar fi plecat de la domiciliu, în mod voluntar, cu trenul, din stația CFR Turburea, în direcția municipiului Craiova, coborând din tren în stația CFR Filiași și a plecat împreună cu prietenul său, iar când a fost contactată telefonic aceasta a precizat că se află la domiciliu acestuia din Târgu Cărbunești și nu dorește să revină la domiciliul mamei.
Totodată a fost căutată la adresa indicată din orașul Târgu-Cărbunești, însă nu a fost identificată.