Alertă de caniculă în aproape toată țara. Coduri galben și portocalii în București și 34 de județe
Meteorologii mențin codul portocaliu de caniculă pentru vestul țării. Sunt așteptate ploi și vijelii, dar și temperaturi foarte ridicate. De asemenea, Capitala și alte județe din țară sunt sub avertizare cod galben, astăzi și mâine.
Cinci județe din vestul țării sunt luni și marți sub avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, sunt vizate județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Craș-Severin.
Coduri galben și portocaliu de căldură luni și marți
În zilele de luni și marți, în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.