News

O fetiţă, de 10 ani, rănită după ce o maşină a intrat într-o ţeavă de gaze. Mai mulți localnici au fost evacuați din case


O mașină a intrat luni într-o țeavă de gaz în orașul Băbeni, județul Vâlcea. Din cauza scurgerilor de gaz, trei case au fost evacuate și a fost emis mesaj Ro-Alert.

Potrivit IPJ Vâlcea, un autovehicul ar fi intrat într-o țeavă de gaz. În urma impactului, o minoră în vârstă de 10 ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, S -au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și autospeciala CBRN, precum și o ambulanță SAJ. 

“Țeava de gaze este retezată și sunt scăpări mari de gaze. Pentru siguranța lor, au fost evacuate 5 persoane, din 3 case de locuit, aflate în proximitatea accidentului.

A fost transmis mesaj RO-ALERT, pentru a avertiza populația din zona cu privire la scăpările de gaz.

În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, minoră, care a fost preluată de echipajul SAJ în vederea transportării la spital. A fost anunțat Distrigaz pentru remedierea avariei.

Pompierii militari vâlceni asigură măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, transmite ISU Vâlcea. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button