Tânăr din județul vecin aflat sub influența drogurilor a “zburat” cu mașina chiar pe lângă secția de poliție!
Vineri seara (13 ianuarie 2023), în jurul orei 20.30, pe Drumul Național 64 (foarte aproape de secția de poliție din Râureni), un tânăr a produs un spectaculos accident de circulație. Pe fondul vitezei, mașina pe care o conducea a derapat, a rupt un parapet, a dărâmat un semafor și și-a luat «zborul» spre curțile oamenilor. Mașina s-a avariat destul de tare, însă tânărul a scăpat doar cu mici contuzii, care nu i-au pus viața în pericol. Nici măcar nu a dorit să fie transportat la spital.
Însă, până la urmă, el a ajuns la spital. Polițiștii ajunși la fața locului l-au verificat pe tânăr cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La verificarea cu aparatul drugtest, rezultatul înregistrat a fost pozitiv la substanțele T1A și COC (cocaină). Acesta a fost motivul pentru care tânărul de 20 domiciliat în Galicea a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a prezenței substanțelor psihotrope în organism.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ne-au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.