Societate

Ce le recomandă un șef din minerit noilor șefi ai CE Oltenia

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a fost completat cu Ion Petronoiu, directorul Direcției Strategii Dezvoltare, după ce Dan Plaveti a fost selectat să preia conducerea Hidroelectrica.

În conducerea Complexului Energetic Oltenia, pe lângă ultimul venit, Ion Petroniu, se mai află Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu. Constantin Brănescu, șeful Sectorului Peșteana, le recomandă celor 3 membrii ai directoratului să aibă un dialog cu factorii de decizie politici, parlamentarii de Gorj, să facă demersuri pentru păstrarea locurilor de muncă, pentru reactivarea Legii nr.197 și, cel mai important, să continue demersurile la Bruxelles pentru menținerea grupurilor pe cărbune. În opinia sa, nu are mare importanță care dintre cei 3 membri ai directoratului va ocupa funcția de președinte.

“Pentru mine, este mai puțin important cine va conduce Complexul Energetic Oltenia din funcția de președinte al Directoratului. Este foarte bine faptul că a fost selectat al treilea membru, un om din județul Gorj, un om cu experiență în cadrul Complexului Energetic Oltenia, iar, împreună cu cei doi membri ai Directoratului, din punctul meu de vedere, o să facă echipă foarte bună pentru Complexul Energetic Oltenia și pentru județul Gorj. Aici ei au o problemă mare de tot, lăsată nerezolvată de vechea conducere sau vechile conduceri care au fost acelea: nu au avut un dialog bun, din punctul meu de vedere, cu organizațiile sindicale și au cam răcit relațiile între organizațiile sindicale și organizațiile politice aflate la guvernare în Parlamentul României. Eu le-aș recomanda să aibă un dialog cu factorii de decizie politici la nivelul județului Gorj, parlamentarii de Gorj, toate forțele politice care se află, în momentul de față, în Parlamentul României, să facă demersurile în continuare pentru păstrarea locurilor de muncă, pentru reactivarea Legii 197, să iasă oamenii la pensie pe cale naturală din cadrul Complexului Energetic Oltenia și, cel mai important este să continue demersurile la Bruxelles pentru rămânerea în continuare a grupurilor pe cărbune și la Turceni. Este mai puțin important cât conduce domnul Trufelea sau domnul Petroniu, care a venit, acuma în Directoratul companiei. Eu consider că cei care fac selecția o să aleagă pe cel mai bun dintre cei buni”, a conchis Constantin Brănescu.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button