Primarul din Motru, mesaj controversat după ceremonia de 9 Mai! „Puliticieniii” a rămas scris așa ore întregi pe Facebook! Weber a dat LIKE!

UPDATE: După aproximativ cinci ore de la publicare, edilul a corectat cuvântul „puliticieniii”, în varianta actualizată a mesajului apare acum forma corectă: „politicienii”.
Ceremonia organizată la Motru cu ocazia Zilei Europei, Zilei Independenței României și Zilei Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial s-a transformat rapid într-un subiect comentat pe rețelele de socializare, după mesajul publicat online de primarul municipiului, Cosmin Morega.
Evenimentul a avut loc în centrul municipiului Motru, în prezența reprezentanților instituțiilor statului, ai unităților de învățământ, ai bisericii și ai structurilor militare și de ordine publică. Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru sobru, pe o vreme ploioasă, fără mesele festive și atmosfera obișnuită din alți ani.
La scurt timp după încheierea manifestărilor, edilul a publicat pe Facebook un mesaj care a stârnit imediat reacții:
„9 Mai 2026 Motru.
Alături de instituțiile statului, unitățile de învățământ și biserică ținem steagul sus.
Nu a fost masă festivă, bere, mici și soare au lipsit puliticieniii și candidații de rezervă.
Zi frumoasă vă doresc și multă sănătate.”
Ceea ce a atras atenția tuturor a fost modul în care a fost scris cuvântul „politicienii”, transformat în „puliticieniii”, formulare care pentru mulți pare mai degrabă o ironie voită decât o simplă greșeală de tastare. Și asta deoarece, la câteva ore după publicarea mesajului, postarea nu a fost editată sau corectată.
Mulți se întreabă dacă primarul a vrut să transmită un mesaj cu subînțeles la adresa oamenilor politici care au lipsit de la evenimentul oficial organizat la Motru sau pur simplu a fost o greșeală de scriere.
Situația a devenit și mai interesantă după ce internauții au observat că postarea a primit aprecierea deputatului Mihai Weber, liderul PSD Gorj și unul dintre cei mai importanți oameni din partid la nivel județean. Potrivit celor susținute chiar de primar în filmarea publicată, la manifestările organizate la Motru nu ar fi participat reprezentanți ai partidelor politice căci “nu sunt alegeri în următoarea perioadă fiindcă nu văd niciun politician”, a transmis primarul din Motru.







