Un fost afacerist din municipiu vrea o candidatură la Târgu Jiu ori la Alimpești
Daniel Gorgotă, membru al AUR Gorj, și-a anunțat intenția la o candidatură pentru funcția de primar. A declarat că vrea fie la Târgu Jiu, fie la Alimpești, comuna sa de baștină. Gorgotă a fost membru al PSD, PNL și lider al PMP Târgu Jiu. A menționat că nu știe dacă va fi susținut de AUR pentru vreuna dintre candidaturile dorite dar mai are un partid care i-ar valida o astfel de candidatura în cazul în care se hotărăște să intre în cursa electorală în 2024.
Gorgotă a avut mai multe firme în Târgu Jiu iar în ultimii ani a ales să muncească în străinătate.
Gorjeanul încă vorbește de mafioții care conduc țara, de politicienii care sunt doar ,,pe interese” și de gorjenii care trebuie sa se trezească. Daniel Gorgotă, în 2014, și-a depus candidatura la șefia partidului, funcție la care candida Klaus Iohannis iar a doua zi Dian Popescu, liderul PNL Gorj la aceea vreme, l-a exclus din partid.