Nelson Mondialu a dat din casă, după nunta băiatului său. Livian Pop și Alexandra și-au dorit-o pe Andra Măruță la marele eveniment din viața lor, însă n-a fost posibil. Tatăl mirelui a tunat și a fulgerat, după ce soția lui Măruță nu și-a făcut apariția la „nunta anului”. Livian și vedeta ar fi încheiat un contract, ar fi dat avans, însă cântăreața ar fi avut filmări la Românii au Talent.
După așa-zisul refuz al Andrei, Livian și Alexandra au continuat căutările. L-au sunat pe impresarul Deliei Matache, însă artista ar fi cerut o sumă colosală: 60.000 de euro pentru o oră. Asta înseamnă că vedeta TV ar fi cerut o mie de euro pe minut.
Chiar și așa, cântăreața avea alt concert și nu putea să ajungă. Nelson spune că l-au sunat și pe Ștefan Bănică Jr., însă acesta le-a spus că nu cântă la nunți.
„Nu știu cum v-ar conveni vouă să arvuniți un lăutar și în ultimul moment să vă spună că nu poate să vină și că vă dă banii înapoi. Nu știu cum ați fi voi. Când am văzut că treaba e nasoală, l-am sunat pe intermediatorul lui Delia. Delia Matache a cerut 1000 de euro pe minut. O oră, 60.000 de euro. Dar a zis că nu poate veni că are concert.
A sunat pe intermediatorul lui Ștefan Bănică. Același preț, o mie de euro pe minut. El a zis că nu cântă la nunți. A sunat-o pe Loredana Groza, nici ea n-a putut veni că avea în altă parte. Și, în final, a sunat la Brenciu. El a putut să vină. Astea nu sunt prețuri băgate de minute, căutați pe Google prețurile”, a spus Nelson, în timpul unui live pe TikTok.
Sursa: cancan.ro