NewsȘtiri

Control și amendă IMENSĂ la o firmă din Brănești, Gorj!

Un operator economic din comuna Brănești a fost amendat drastic de inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu, după ce, în urma unui control de specialitate, s-a constatat că acesta desfășura activități de spălare și sortare a agregatelor minerale fără a respecta prevederile impuse prin autorizația de gospodărire a apelor.

În timpul verificărilor, echipa de control a identificat abateri semnificative de la condițiile stabilite prin actele de reglementare.

Ca urmare, agentul economic a fost sancționat cu o amendă contravențională de 35.000 de lei, iar autoritățile au dispus oprirea imediată a activității până la remedierea completă a neregulilor și alinierea la legislația în vigoare.

Reprezentanții Apele Române Jiu avertizează că astfel de încălcări pot genera consecințe grave asupra mediului înconjurător, calității apelor și siguranței lucrărilor hidrotehnice din zonă.

Instituția subliniază că va continua acțiunile de control pentru a preveni riscurile și pentru a se asigura că operatorii economici respectă obligațiile legale privind protecția resurselor de apă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button