News

Strigăt de ajutor pentru un polițist grav bolnav. Este internat acum într-o clinică din Turcia!

Polițiștii din întreaga țară au lansat un apel umanitar pentru fostul polițist Adrian Onea.

 

„Colega noastră, Alina, ne cere sprijinul pentru a-l ajuta pe soțul ei și fostul nostru coleg, ADRIAN ONEA. Polițist devotat, care a servit cu onoare în cadrul Poliției Municipiului Timișoara între anii 1994 și 2017, a contribuit la siguranța și bunăstarea comunității din Timișoara.

După o carieră frumoasă, la numai trei ani de la trecerea în rezervă, problemele de sănătate au început să apară. În perioada 2020 – 2024, Adrian a pierdut 60 de kilograme, iar în prezent se află internat la spitalul Acibadem Atakent din Turcia, diagnosticat cu neoplasm malign gastric.

Familia lui Adrian este alături de el în aceste momente dificile, dar are nevoie și de sprijinul nostru. Costurile operației și tratamentului se ridică la suma de 50.000 euro, o sumă considerabilă pe care nu o pot acoperi singuri.

Împreună, putem să oferim un ajutor și să le fim alături în aceste clipe dificile. Oricine dorește și poate fi de ajutor este rugat să contribuie financiar la sprijinul familiei prin donații în contul fiicei lui Adrian:
Pentru cont în lei:

Nume: Amalia Maria Onea
IBAN (ING): RO14INGB0000999915203760
IBAN (REVOLUT): RO37BREL0005527858570100 (pentru username: @amalia1zvg)

Pentru cont în euro:
Nume: Amalia Maria Onea
IBAN (REVOLUT): LT673250034213771642

Fiecare contribuție, oricât de mică, contează și poate face o diferență enormă!!!”, au transmis membrii Sindicatului Europol.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button