News

Stație de spălare agregate din Gorj, amendată pentru exploatare ilegală a apei

O societate comercială care operează o stație de spălare și sortare a agregatelor minerale, pe raza județului Gorj, a fost sancționată de inspectorii Apele Române Jiu cu o amendă contravențională de 35.000 de lei.

În urma unui control de specialitate, inspectorii au constatat că firma a pus în funcțiune o sursă alternativă de alimentare cu apă fără a deține autorizația necesară, încălcând prevederile legislației privind gospodărirea apelor.

„Accesul la resursele de apă nu este liber și nelimitat! Orice utilizare, captare sau modificare a regimului hidrologic trebuie să fie autorizată și monitorizată conform legii”, se precizează în comunicatul oficial.

Pe lângă sancțiune, au fost dispuse măsuri corective pentru remedierea situației, astfel încât activitatea să poată continua doar în limitele legale și fără impact asupra echilibrului resurselor de apă.

Reprezentanții Apele Române Jiu transmit că vor continua controalele pentru a preveni astfel de nereguli:

„Respectarea legislației în domeniul gospodăririi apelor este o obligație, nu o opțiune. Apărăm fiecare picătură, în fiecare zi.”

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button