Târgu-Jiu: Când ar putea începe lucrările de modernizare a centrului civic
Lucrările de modernizare a centrului civic al Târgu-Jiului ar putea începe în maximum două luni.

Investiția de modernizare a centrului civic al Târgu-Jiului se ridică la circa 6 milioane de euro și va fi realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
Potrivit secretarului general adjunct din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Victor Banța, singurul rol pe care-l are Primăria Târgu-Jiu este emiterea autorizației de construire.
În acest moment, proiectul tehnic a fost finalizat. Urmează să primească și avizul Ministerului Dezvoltării după care vor putea fi demarate lucrările.
“În momentul de față, există un proiectant, există un constructor cărora le-au fost încredințate serviciile de proiectare, respectiv lucrările de construire pentru centrul civic, investiție finanțată de Ministerul Dezvoltării cu suma de 6 milioane de euro, investiție care va fi făcută integral prin Compania Națională de Investiții. Singurul rol pe care-l are Primăria Târgu-Jiu este emiterea autorizației de construire. Proiectul tehnic este finalizat. (…) În cel mult o lună-două, după ce va fi avizat la Ministerul Dezvoltării, este posibil să se dea ordinul de începere a lucrărilor de modernizare și reabilitare a centrului civic, condiție sinegvanon pentru ca Ansamblul Monumental Calea Eroilor să poate fi integrat în lista patrimoniului universal, UNESCO”, spune Victor Banța.





